Abrogare totala a OUG 114? Domnilor, haideti sa analizam inainte sa demolam…

Alegerile Europarlamentare au adus în România finalul unei ere.

Era „Liviu Dragnea”. Scopul acestui articol nu este să judecăm era Dragnea, este să atragem atenţia asupra viitorului. O dată cu finalul erei Dragnea, au dispărut din conducerea ţării şi anumite persoane cheie. Una dintre aceste persoane cheie este Darius Vâlcov, care a fost unul dintre principalii artizani OUG114, legea de mulţi urâtă şi de alţii iubită.

O dată cu dispariţia domnului Vâlcov, au început să apară în spaţiul public informaţii despre abrogarea totală a OUG 114. Pentru că de, aşa se fac lucrurile la noi… în loc să luăm lucrurile bune şi să le ajustăm pe cele mai puţin bune, ne hotărâm să dăm foc la “şandrama”.

Toată mascarada aceasta politică care se vrea a fi un film de război politic de cea mai înaltă calitate, probabil cotată cu 10 pe Imdb, se transformă încet, încet într-o telenovelă plină de dramă siropoasă. De fapt, cred că în momentul de faţă tot ce guvernează această ţară este principiul „luptăm împotriva inamicului comun” şi reparăm tot ceea ce a stricat ţapul ispăşitor.

Abrogare totala OUG 114

Într-o interacţiune cu un client, acesta mi-a spus: „Domne, nu vreau să credeţi că ţin cu ei, nu îmi place tot ceea ce fac, dar asta cu OUG 114, au dat-o bine! Cel puţin pentru construcţii”

Acest blog, s-a format în timp ca unul extrem de echilibrat şi de asta, de multe ori, unii ne-au spus că suntem “drogangii care vrem să vindem ţara”, iar alţii ne-au spus ca suntem “postaci” PSD.  De obicei echilibrul este văzut cu ură de extreme, dar noi ne-am dus misiunea mai departe.

Misiunea de a oferii cititorilor şi utilizatorilor noştri material de calitate. Cu tot echilibrul de care dispunem, nu putem găsi o formulă echilibrată prin care să expunem fenomenul devastator la care am asista dacă prevederile pentru construcţii din OUG 114 s-ar abroga.

Primul semnal prost a venit imediat după alegerile Europarlamentare. Dacă în data de 23.05.2019 guvernul a legiferat şi a aprobat un OUG prin care se completau prevederile din construcţii:

  • se adăugau următoarele CAEN-uri:
    • fabricarea cimentului (cod CAEN 2351),
    • fabricarea varului și ipsosului (cod CAEN 2352),
    • extracția cărbunelui inferior (cod CAEN 0520) și fabricarea altor produse din minerale nemetalice (cod CAEN 2399).
  • se clarifica modul în care se calculează cifra de afaceri (ca să poată beneficia de OUG 114 şi “drumarii”).
  • se clarifică ce se întâmplă pentru contractele parţiale de muncă şi dacă se trece sub pragul de 3.000 din cauza unui concediu medical.

Surpriza a venit din faptul că nu s-a publicat nimic în Monitorul Oficial deşi au trecut aproape 2 săptămâni.

Înlocuirea domnului Darius Vâlcov cu domnul Remus Borza, îmi dă fiori…

De ce?

Deoarece Remus Borza este un liberal convins, care nu are în vedere măsuri populiste sau sociale; aşa cum se observa si din ultimul interviu acordat Ziarului Financiar. Scutirea de o parte din taxe a oamenilor din construcții este prin excelenţă o măsura socială.

Una dintre masurile bune luate de guvernul Năstase, a fost scutirea de Impozit pe venit al industriei IT. A fost o măsură foarte bună nu numai prin prisma banilor pe care i-au luat oamenii în plus, dar şi prin faptul că aşa statul a arătat cât de importantă este industria IT pentru România.

Domnilor, construcțiile sunt importante pentru România. Școlile în care învaţă copii, drumurile pe care ne pierdem vieţile şi sănătatea mentală. Romania este recunoscută în Europa pentru infrastructura proastă.  Federația Patronatelor de Construcții din Romania (FPSC) a reușit să aducă acest set bun de măsuri pentru construcții. Din păcate, ușor, ușor el a început să se degradeze, începând cu complicațiile legate de actualizarea contractelor.

Înțeleg foarte bine, că anumite sectoare se simt dezavantajate (cum este cel IT) şi de asta s-a şi respins OUG 114 la comisii. În acelaşi timp, consider că, să se înfiereze o lege doar ca să se pozeze în „Salvatori” unii oameni, nu este nici pe departe o soluție.

Domnilor, prin abrogarea totală a OUG114, o sa daţi foc la ţară. O să blocaţi proiectele, o să încurajați exodul profesioniștilor din construcții. În momentul de faţă nu există suficientă forță de muncă pentru realizarea proiectelor, iar o astfel de măsură ar diminua considerabil șansele de a avea in viitorul apropiat infrastructura de calitate.

Time-Tracking-Software-for-Construction

Tot în această notă vreau să mai adaug ceva. Am pomenit mai devreme de infrastructură , şcoli şi „salvatorii” acestei ţări. Zilele trecute a ajuns la mine o imagine care constituia promisiunile de campanie şi realizările guvernării şi suna cam aşa:

  • Deschiderea a 2500 de grădinițe şi creşe noi – au fost construite 48 de grădiniţe şi 0 creşe
  • Construirea a 8 spitale regionale – nu a început construcţia pentru niciunul
  • Inaugurarea a 100 km noi de autostradă în an centenar – au fost inauguraţi doar 57 de km în 2018

 Am şi eu o întrebare: cum se presupune că vor fi construite, din moment ce forţa de muncă din construcţii se diminuează pe zi ce trece?Adică, ultima oară când am verificat, lucrurile nu puteau fi construite doar desenând în Illustrator sau Autocad şi făcând un deviz.

Sper, ca în cazul total neinspirat în care aceste masuri sunt abrogate, industria construcţiilor să rămână unită, să iasă în stradă şi să ceara respectarea  acordului de la Alba Iulia.

Florin Manoloiu

Commercial and Tendering Director|eDevize

0 0 votes
Article Rating
Aboneaza-te
Notifica la
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments