Acum ceva timp discutam despre faptul că, dacă în unele industrii, chiar conexe construcţiilor cum ar fi electricele, deja de vorbeşte despre “Internet of things” şi că toate lucrurile sunt legate astfel încât să se ofere un maxim de eficienţă cu un minim de resurse. În domeniul construcţiilor, din păcate, lucrurile se schimbă mai greu chiar la nivel mondial, iar în România aproape deloc.
Faptul că ne mişcăm mai greu are mai multe cauze: plecând de la aruncarea prea rapidă a absolvenţilor de facultate în proiecte care-i depăşesc şi până la reticenţa veteranilor din domeniu de a schimba o soluţie cu care sunt obişnuiţi putem să găsim zeci de motive pentru care ne mişcăm mai greu. Astăzi o să trecem prin două dintre ele. Probleme observate de noi în cadrul cursurilor “Devizele şi legislaţia”
  1. Suntem reticenţi în a adopta soluţii noi şi chiar şi atunci când o facem nu le folosim la potenţialul lor
  2. Ţinem foarte greu pasul cu legislaţia şi ne luăm informaţiile de la persoane care, care nu sunt foarte bine pregătite

Haideţi să le tratăm pe rând.
  1. În experienţa mea am întâlnit puţini oameni care să aibă şi expertiza de a realiza un deviz corect şi care să fie şi deschişi la uneltele noi din piaţa care-i ajuta să-şi eficientizeze munca. Mulţi dintre oamenii întâlniţi erau în una dintre categoriile:
    1. Cu foarte mult entuziasm, dar nici nu auziseră de P91
    2. Cu multa experienţă, dar reticenţi să folosească programe noi
În zona devizelor responsabilitatea nu este atât de mare, ca de exemplu în zona de arhitectură şi proiectare, unde răspunzi destul de serios pentru fiecare greşeală pe care o faci; aşa că unii oameni au tratat zona cu superficialitate. Cred că certificarea profesională cu care vine OUG 114 va mai rezolva şi din problema aceasta şi o să vedem în piaţă lucrări mult mai calitative pe zona de evaluare costuri.
Avem nevoie să creştem calitatea, avem nevoie de oameni pregătiţi care să se ocupe de evaluarea lucrărilor şi de oameni la fel de pregătiţi care să oferteze. Avem nevoie de un schimb de experienţă între generaţii ca să putem creşte valoarea muncii pe care o facem. Este clar nu o să fim apreciaţi până nu renunţăm la “a mai tăia colţurile”.
În cadrul evenimentului #reCONSTRUIM la care am participat, AICPS a propus o idee care mi-a plăcut foarte mult: înfiinţarea unei comunităţi pentru tinerii specialişti din construcţii, comunitate care să-i ajute pe aceştia să se dezvolte şi să-şi câştige existenţa. Comunitatea ar atrage dezvoltarea de proiecte mici şi medii, pe care tinerii să înveţe şi la care să aducă şi valoare.
De exemplu: case, clădiri micuţe, etc. Mi-a plăcut foarte mult ideea, pentru că de multe ori am văzut oameni dezorientaţi, care lucrau la proiecte mari şi ei până atunci nu lucraseră nici la “un coteţ de găini”.
în acelaşi timp cu formarea mai “pe îndelete”a tinerilor, ar trebui să avem şi o zonă de acomodare a oamenilor cu experienţă la noile soft-uri din piaţă, soft-uri care le pot uşura mult munca. Nu îmi doresc să mai vad formulare F3 scanate cu o foaie peste preţuri, ca să fie transformate în antemăsurători sau făcutul de poze la ecranul monitorului ca să avem acces la formulare. Ştiu că această trecere nu este foarte uşoară, dar ca să ţinem pasul cu timpul, trebuie să folosim toate resursele la care am putea avea acces.

  1. De-a lungul timpului, în România, ne-am obişnuit ca autorităţile contractante să fie singurele care ştiu legile şi care fac regulile jocului. Dacă acum 10 ani puteai să fi exclus de la o licitaţie pentru chestii care poate nici nu existau în legi, astăzi, nu mai este cazul şi oamenii s-au obişnuit să conteste deciziile care nu li se par normele.
Totuşi!
 Asta nu a venit şi cu o mai bună cunoaştere a legislaţiei. Încă avem oameni care încearcă să deconteze materiale care nu s-au folosit în lucrare, că de!  „aşa era norma şi mi-a fost teamă să ofertez cu altă reţetă”!
Avem oameni care nu ştiu când trebuie şi când nu trebuie să facă un deviz sau oameni care deşi apelează la un consultant nu ştiu cum se aplică OUG114.
Mai jos o să prezint 3 dintre lucrurile despre pe care le discutam în  cursul “Devizele şi legislaţia”şi despre care am aflat că nu sunt chiar aşa comune.
  1. Pot să ofertez cu orice reţetă vreau eu?
Nicio autoritate contractantă nu te poate obliga să ofertezi o tehnologie învechită sau de care tu nu dispui. P91, care pentru mine este „biblia devizelor”, este foarte clar din punctul acesta de vedere:
“1.4. Devizele se întocmesc pe categorii de lucrări utilizându-se indicatoarele de norme de deviz recunoscute de organismele cu atribuţii în domeniu sau propriile consumuri de resurse corespunzătoare tehnologiilor de execuţie ale unităţilor de construcţii, cu condiţia respectării cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectele tehnice, în caietele de sarcini şi în concordanţă cu actele normative şi reglementările în vigoare”
“2.2.2. Executanţii (ofertanţii) au deplină libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor.”
Cam atâta despre transport cu camionul pe Vârful Omu, că aşa apare în caietul de sarcini.
  1. Când fac devize?
HG 907 ne comunică că, pentru diferite etape ale proiectului, costul se formează cu diferite tehnici. Astfel:
  • la nota conceptuală, costul se poate estima cu metoda proiectelor similare sau cu standarde de cost şi nu este restrictiv,
  • la SF este obligatoriu să avem Deviz General, Devize, Obiecte şi un cost care (Atentie!) este restrictiv în etapele de desfăşurare ale proiectului
  • la PT listele cu cantităţi de lucrări sunt obligatorii şi ele vor fi folosite, atât pentru ofertare, cât şi în decontare:
 „Formularele F1-F5, completate cu preţuri unitare şi valori, devin formulare pentru devizul ofertei şi vor fi utilizate pentru întocmirea situaţiilor de lucrări executate, în vederea decontării”
  1. Dacă nu fac 80% din cifra de afaceri pe construcţii, nu trebuie să plătesc salariul minimul de 3.000 lei brut.

Afirmaţia de mai sus este total eronată. Conform OUG 114 şi  lucrurile stau cam aşa:
Regula 1,
  • dacă ai unul dintre codurile CAEN 41,42,43, 2312,2331, 2332, 2361, 2362, 2363, 2364, 2369, 2370, 2223, 1623, 2512, 2511, 0811, 0812, 711 înregistrate, trebuie să plăteşti un salariul minim pe economie de 3.000 de lei. Aceasta regulă se aplică angajatorului.
Suplimentar, apare şi regula 2:
  • dacă firma face minim 80% (din cate ştiu procentul se va modifica de la 80% la 75%) din cifra de afaceri pe CAEN-urile de mai sus angajaţii din companie vor beneficia de facilităţi fiscale: nu se va mai plăti C.A.S.S., nu se va mai plăti impozit pe venit, se reduce C.A.S. de la 25% la 21,25%, în plus angajatorul va plăti C.A.M. doar 0,3375%.
Multă lume a considerat că doar dacă am 80% din cifra de afaceri pe CAEN de construcţii, sunt obligat să plătesc salariul minim de 3.000 de lei ceea ce este fals. Adevărul este ca poţi fi obligat să plăteşti 3.000 de lei salariul minim, iar oamenii din compania ta să nu beneficieze de scutirile de taxe.
Este foarte important să fim atenţi, pentru că daca nu suntem atenţi, o măsură extraordinar de bună pentru construcţii, cum este OUG114, ar putea mai mult sa ne încurce decât să ne ajute.
Spuneam la începutul anului că simt ca simt miros de primăvară în industria construcţiilor, iar OUG114 ne-a creat cadrul legislativ în care oamenii pot să fie plătiţi la adevărata lor valoare. Pentru noi mai rămâne să îmbinăm experienţa cu exuberanta tinereţii, să folosim toate uneltele pe care ni le pune piaţa la dispoziţie la maxim şi sa avem putere de munca pentru a trece peste deficitul mare de forţă de muncă din Romania.

 

Florin Manoloiu
Commercial and Tendering Director|eDevize