8 pasi prin care sa-ti organizezi/ reorganizezi afacerea din constructii, ca sa faci fata viitorului

De ceva timp se discută în piaţa construcţiilor de o criza acută de forţă de muncă. Datele arătă că avem nevoie de încă 300.000 de oameni care să activeze în industrie pentru a acoperii cererea din piaţă. Dacă sperăm că deficitul acesta se va îmbunătăţii, o să rămânem doar cu speranţa. Munca din construcţii este una grea şi neapreciată, aşa că în viitor deficitul de muncă vă creşte (chiar şi cu importul de forţă de muncă din spaţiul extra comunitar). În contextul acesta vine întrebarea:

Cum mai construim?

Ca să putem construi în continuare trebuie să schimbăm modul în care gândim proiectele şi organizarea companiilor. Mai jos o să trec prin 10 paşi pe care i-am descoperit discutând cu sute de companii de construcţii; atât companii care au succes, cât şi companii care se “târăsc” de pe o zi pe alta.

Reorganizarea afacerilor de constructii

1. Renunţă la controlul suprem

Dacă în compania ta “tu centrezi, tu dai cu capul”, înseamnă că ai o problemă şi că, creşterea companiei tale se va opri în momentul în care puterea ta de a acoperi problemele va fi depăşită. Ca să nu ajungi în situaţia asta, ai nevoie să aduci lângă tine cel puţin 3 oameni de încredere care să se ocupe de gestionarea companiei şi care sa te elibereze de sarcini:

  • managementul lucrărilor
  • relaţia cu furnizorii şi finanţe (ideal ar fi să fie separate)
  • generarea oportunităţilor de business

Cele 3 persoane de mai sus trebuie să se simtă apreciate şi să fie plătite foarte bine, pentru că sunt foarte greu de schimbat. Tu va trebui să gestionezi relaţia dintre ei, pentru că prin natura a ceea ce face fiecare, au interese diferite. Unul vrea calitate, unul vrea ieftin şi altul vrea cât mai rapid, ca să poată face cât mai multe.

2. Investeşte în echipamente şi tehnologii

Chiar dacă în anumite momente achiziţia unui utilaj de top poate să pară o investiţie riscantă, trebuie să-ţi reaminteşti că cea mai importantă resursă (cel puţin în momentul de faţă) este reprezentată de oameni. Aşa că trebuie să mergi la târguri, să te documentezi şi să găseşti soluţii. Dacă ai oportunitatea de a cumpăra un utilaj care te-ar ajuta să dai un m2 de decorativă în jumătate din timpul în care-l dai clasic, profită de ea indiferent că te costă cât salariul a doi oameni pentru un an de zile.

3. Serializează lucrările (chiar dacă anumite operaţii le subcontractezi)

Trăim în ţara în care oamenii din construcţii cred că pot face bine orice, aşa că avem zugravi care fac şi instalaţii sanitare, zidari care sunt şi fierari şi aşa mai departe. Încă de pe vremea lui Ford s-a descoperit că serializarea lucrărilor îţi aduce mult mai multă eficienţă decât să ai echipe de oameni care să-ţi lucreze cap coadă un produs. Toyota a dus aceasta serializare la nivel de artă şi astfel a devenit cea mai mare companie auto din lume.

În construcţii putem serializa împărţindu-ne oamenii în echipe mici cu diferite specializări. Nu este rentabil să lucrăm cu aceeaşi oameni toate operaţiile. Astfel, putem să avem echipe de fierari, de zidari, de oameni care fac şape, etc. Cu cât serializăm mai mult şi oamenii fac operaţii repetitive, cu atât vom fi mai eficienţi. Dacă nu am oameni cu o anumită specializare, atunci mai bine subcontractez, decât să fac finisajele cu zidarii.

4. Alocă mai mult timp etapei de planificare a lucrării

photo-1484480974693-6ca0a78fb36b-400x266

O vorbă din bătrâni spune că: „lucrul început prost se termină prost”. Nu sunt eu fanul maximelor, dar în asta cred. De ce? Pentru că un lucru început prost este un lucru la care nu am alocat suficient timp în faza de planificare. Cazurile în care în şantier se execută altceva decât era în planificarea iniţială a proiectului, ar trebui să fie excepţii, dar din păcate sunt reguli.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că pierdem bani. Avem oameni care stau în şantier că nu au material cu care să lucreze, avem furnizori supăraţi că trebuie să vină în şantier pentru trei plăci de gips-carton, avem costuri mai mari cu materialele ca ajungem să cumpărăm de unde apucăm (mai rar se poate şi ieftin şi rapid).

Planificarea proiectului trebuie să treacă prin 3 faze:

  • cost de producţie – cât mă costă să construiesc (o să revenim la el),
  • durata de execuţie a diferitelor operaţii
  • cum leg operaţiile între ele astfel încât să am totul la timp în şantier.

5. Investeşte în software

Noi la eDevize, tratăm în momentul de faţă problema costurilor, unde vă recomand cu multă căldură ca înainte de a oferta un proiect să vă faceţi foarte bine costurile interne de execuţie şi zona de project management. Evaluarea costurilor interne ale unei companii nu numai că-i dau stabilitate acesteia, dar îi aduc şi un avantaj competitiv (poate oferta în 30 min ce durează pentru alţii 3 zile). Zona de project management aduce liniaritate şi coerenţă în şantier.

Ca să pot evalua costurile unei lucrări, eu trebuie să normez costurile mele pe fiecare operaţie: cât mă costă materialul, în cât timp execut/cât mă costă manopera, ce alte costuri mai am. Deşi poate părea o muncă titanică, adevărul este că nu e chiar aşa şi în plus, trebuie să o fac o singură dată (după aceea softul mă va ajuta să le ţin automat la zi).

6. Discută mai mult cu celelalte părţi implicate/nu crede că ştii exact la ce se referă dacă nu a comunicat clar

Ştim cu toţii că într-un proiect de construcţii sunt mulţi factori implicaţi: beneficiar, arhitect/proiectant, diriginte de şantier, constructor, instalator, etc. Fiind atât de mulţi oameni implicaţi, comunicarea devine greoaie şi creează frustrări peste tot. Ar trebui să avem mai multă grijă la modul în care ni se transmit informaţiile şi în plus, dacă avem nelămuriri legate de cum a fost gândit un anumit element, ar trebui să cerem clarificări.

Nu trebuie să mai ofertăm pe liste de cantităţi care nu se leagă, nu trebuie să mai executăm altceva decât scrie pe planuri şi nu trebuie să mergem pe premiza că „merge şi aşa”. Dacă cineva nu şi-a făcut treaba aşa cum ne aşteptăm noi, atunci trebuie să clarificăm. Dacă noi nu ne-am făcut treaba cum trebuie, atunci trebuie să rezolvăm. Comunicarea bună este una dintre cheile unui proiect de succes.

7. Renunță la oamenii care nu adoptă schimbările

Cu toţii cunoaştem oameni care sunt reticenţi la schimbare, care au făcut un tip de lucrare zeci de ani şi nu vor sub nicio formă să schimbe. Oameni pe care dacă îi pui să-ţi facă o raportare simplă pe tableta îţi dau cu ea în cap, dar totuşi sunt oameni pe care ne bazăm şi buni profesioniști.

Ce facem cu ei?

În primul rând trebuie să ne fie clar că exact genul acesta de oameni ne ţin afacerea în loc, pentru că dacă ei nu pot trece la următorul nivel, asta înseamnă că nici afacerea noastră nu va trece. În plus, ar trebui să ne mai punem o întrebare: Dacă nu schimb şi ţin în continuare afacerea dependentă de el, ce fac dacă totuşi pleacă/se pensionează?

Cu toata părerea de rău, avem 2 soluţii:

  • sa îi scoatem din poziţiile de conducere/management (chiar şi din postura de sef de şantier) şi acolo să aducem oameni care adoptă schimbarea, iar pe ei să-i păstrăm în echipa noastră ca buni profesionişti care sunt plătiţi bine, dar care nu mai au un rol strategic
  • compania să renunţe de tot la serviciile lor

8. Nu mai construii la preţ de dumping

photo-1514203068512-5cc771e81765-400x145

Aşa cum spuneam la începutul articolului, cererea din piața construcțiilor este mult mai mare decât oferta. Asta înseamnă că şi noi ne putem selecta clienții. Nu spun să creștem artificial preturile, doar ca să câștigăm mai mult. Spun că nu trebuie să mai luam lucrări la care preţul ni se pare subevaluat.

Ştim că de multe ori ne întâlnim cu beneficiari, iar aceştia ne spun că știu ei cum se poate construi o casă cu 250 Euro/mp. Dacă vă întâlniţi cu astfel de oameni puteți să le spuneţi că știți o persoană care îi angajează mâine să construiască cu 300 de Euro/mp.

În cazul în care vreți să discutăm mai mult despre eficientizare în construcții, vă invit la unul dintre cursurile noastre.

Florin Manoloiu

Commercial and Tendering Director|eDevize

5 1 vote
Article Rating
Aboneaza-te
Notifica la
guest
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] în perioadele de creștere a pieței (așa cum este aceasta de acum, în construcții) și despre cum putem sa ne organizăm/reorganizăm afacerea ca să nu mergem pe aceeași cale de dinainte de […]