UPDATE: Pentru a vedea implicațiile OUG47/2022 și modul în care se actualizează valoarea contractului, vă rugăm sa accesați: link-ul de la OUG 47/2022

eDevize - OG 15/2021 in piata constructiilor

UPDATE: Modificare a metodologiei de aplicare a OG 15 pentru contractele de achiziție publică finanțate prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020.

Conform ordinului 1336, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Aministrației, pentru contractele finanțate prin POR, ajustarea prețului contractului se face conform formulei:

An= av + m*Mn/M0

Unde:
An – este indicele de actualizare al materialelor
Av – coeficientul aferent plătii în avans conform contractului
m – ponderea indicelui de cost, m=1-av
Mn – indicele de cost în construcții pentru costul materialelor, aferent lunii situației de plată, aplicabil la data cu 60 de zile inainte de ultima zi a lunii “n”
M0 – indicele de cost în construcții pentru costul materialelor, aferent lunii ianuarie 2021

Foarte important: An se aplica doar la costul materialelor, nu se ajustează valoarea:

  • altor cheltuieli directe
  • cheltuielilor indirecte
  • profitului
  • echipamentelor
  • dotărilor

Un exemplu de calcul:
O situație de lucrări a unui proiect finanțat prin POR 2014-2020, în valoare de 2.000.000 de lei facută în luna septembrie pentru care valoarea avansului este “0” și valoarea materialelor conform devizului este de 1.100.000 de lei.

An= 0 + 1* 143,8(indicele de cost al materialelor aferent lunii iulie 2021)/109,8(indicele de cost aferent lunii ianuarie 2021)= 1,3096
Valoarea ajustată a materialelor devine 1.100.000*1,3096 = 1.440.560 lei, un plus de 340.560
Valoarea totală a situației de lucrări devine: 2.000.000 + 340.560 = 2.340.560 lei

Pentru lucrările care au fost ofertate pe bază de articole comasate, procedura de ajustare rămâne cea din OG 15 (descrisă mai jos).
Pentru lucrările finanțate prin alte programe, cu excepția POR 2014-2020, nu au apărut alte modificări.

Factorii care au dus la OG 15

În ultimul an piața construcțiilor la nivel mondial a fost zguduită de creșterea prețurilor la materiale cu procente de până la 60%. De exemplu, în Uniunea Europeană, estimările arată că prețurile la lemn și la produse feroase au crescut cu aproximativ 50% . (Vezi studiu)

Experții spun că această creștere este datorată problemelor cauzate de COVID19 în lanțurile de distribuție și nu există o așteptare ca acestea să revină la valorile vechi mai devreme de mijlocul anului 2022.

În România avem 3 situații distincte în funcție de impactul pe care îl au aceste creșterii asupra companiilor de construcții.

  1. Rezidențialul și proiectele private

În proiectele rezidențiale, de cele mai multe ori se lucrează cu „materialul clientului”, așadar creșterea prețurilor are un efect destul de mic asupra constructorilor. Creșterea este resimțită de beneficiarul care își construiește o casă și nu știe dacă o mai poate finaliza și de dezvoltatorul care va crește prețurile cu care comercializează apartamentele sau casele.

În proiectele private, cum ar fi hale, spații comerciale și așa mai departe, se vor purta negocieri dure între constructori și beneficiari, astfel încât proiectele să poată fi continuate fără a duce la falimentul constructorilor..

  1. Proiectele mari cu finanțare de la bugetul de stat/local

Pentru acest tip de proiecte există deja metode de actualizare, indiferent că vorbim despre formula din HG1/2018 sau că sunt contracte de tip FIDIC (Federația Internațională a Inginerilor de Consultanță), unde prețul estimat inițial nu este restrictiv.

  1. Proiectele mici și medii cu finanțare de la bugetul de stat/local

Aici a apărut o problemă foarte mare, deoarece la aceste tipuri de proiecte prețul ofertat era unul restrictiv și nu putea fi modificat decât dacă acesta era influențat de schimbări legislative (așa cum s-a întâmplat cu OUG 118), iar creșterea prețurilor la materialele de construcții nu este cauzată de o schimbare legislativă.

eDevize - Muncitor folosind ciment

Practic, neputând să modifice prețul contractului, constructorii ar fi fost nevoiți să renunțe la lucrările respective. Asta ar fi dus la o serie de procese interminabile și la blocarea șantierelor. Pentru a evita această situație guvernul a adoptat OG15/2021, care permite actualizarea prețurilor pentru contractele care nu au deja o clauză de reziliere.

Cum se face actualizarea?

În eDevize aplici ajustarea prețului în doar 10 secunde

Adresa de e-mail introdusa nu este valida sau exista deja. A avut loc o eroare in incercarea de a crea cont. Vei primi un email dupa ce o rezolvam
Emailul introdus este deja asociat cu un cont eDevize.
Doresti sa recuperezi parola?
Contul dumneavoastra este blocat momentan. Daca nu ati facut-o deja, va rugam sa va verificati e-mail-ul si sa urmati instructiunile de activare. Daca nici atunci nu va puteti loga, va rugam sa trimiteti un e-mail la adresa: office@edevize.ro. Va multumim.

  1. Până pe data de 20 septembrie (15 zile de la intrarea în vigoare a OG15/2021) antreprenorii trebuie să trimită o adresă către autoritatea contractantă prin care să solicite ajustarea.
  2. Pentru lucrările care sunt deja în execuție (lucrări la care au fost făcute deja deconturi) trebuie scos doar restul de realizat (valoarea V0 din formula de ajustare), în softul eDevize asta se face cu o singură apăsare de buton.
  3. Se calculează procentul de ajustare (coeficientul C din formula de mai jos) în funcție de 3 factori majori
    1. Tipul de lucrare (coeficientul P din formula de mai jos). În funcție de el se folosește unul dintre procentele calculate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru a determina cât reprezintă materialele din totalul restului de executat. S-a ales această cale (din păcate mai complicată) pentru că nu toate lucrările au în spate un deviz analitic care are și extrase de resurse și unde valoarea materialelor este una foarte clară.
      • clădiri rezidențiale noi – 47,31%;
      • clădiri nerezidențiale noi – 45,82%;
      • construcții inginerești noi – 47,21%;
      • clădiri rezidențiale reparații capitale – 37,76%;
      • clădiri nerezidențiale reparații capitale – 42,42%;
      • construcții inginerești reparații capitale – 33,89%;
      • clădiri rezidențiale reparații – 42,82%;
      • clădiri nerezidențiale reparații – 46,95%;
      • construcții inginerești reparații – 46,82%
    2. Data semnării contractului
      eDevize - stilou pentru semnarea documentelor
      În funcție de data semnării contractului se alege indicele de cost ICCMian 2021. Dacă a fost semnat contractul înainte de ianuarie 2021, se va folosi indicele din ianuarie 2021 care este 109,8. Dacă a fost semnat în martie 2021, se va folosi valoarea aferentă acestei luni, 116,7. Această valoare va rămâne constantă pe perioada de desfășurare a contractului.
    3. Momentul cererii de plată.
      În funcție de el se alege ICCMn. În cazul în care cererea de plată se face în luna iunie, ar trebui să folosim indicele de cost în construcții aferent lunii mai – 133,6. Această valoare se va modifica la fiecare situație de lucrări.

Formula de calcul a coeficientului de ajustare este:

eDevize - Formula de calcul coeficient pentru actualizarea preturilor conform OG 15/2021

Să luam un exemplu, în cazul unei construcții inginerești noi, la care contractul a fost semnat înainte de ianuarie 2021 și pentru care situația de lucrări se face în luna iunie, P = 47,21%; (ICCM)n = 133,6; (ICCM)ian 2021 = 109,8

Astfel:

C=133,6/109,8 * 0,4721 + 0,5279 = 1,1023

Dacă consideram că investiția noastră mai avea 20.000.000 lei ca rest de executat (V0) și folosind formula de ajustare:

Va= C x V0

Atunci Va (valoarea ajustată a restului de realizat):

Va = 20.000.000 * 1,1023 = 22.046.00 Lei

Practic valoarea crește cu 10,23%, ceea ce înseamnă un plus de 2.046.000 lei.

Inițiativa va ajuta foarte mulți antreprenori care au lucrări mici și mijlocii cu statul, sau antreprenori care altfel ar fi fost obligați să sisteze lucrările. Un plus al inițiativei este și faptul că această formulă se va aplica la fiecare situație nouă de lucrări și astfel nu o să mai apară situații în care lucrările nu se mai pot executa din cauza creșterilor de prețuri.

Totuși, pentru a putea să faci ajustările în siguranță, ai nevoie de un soft performant și care ține cont de modificările legislative. Așa că, nu uitați că în eDevize aceste modificări se pot face în doar 10 secunde.

Adresa de e-mail introdusa nu este valida sau exista deja. A avut loc o eroare in incercarea de a crea cont. Vei primi un email dupa ce o rezolvam
Emailul introdus este deja asociat cu un cont eDevize.
Doresti sa recuperezi parola?
Contul dumneavoastra este blocat momentan. Daca nu ati facut-o deja, va rugam sa va verificati e-mail-ul si sa urmati instructiunile de activare. Daca nici atunci nu va puteti loga, va rugam sa trimiteti un e-mail la adresa: office@edevize.ro. Va multumim.

eDevize nu este numai un soft, este o echipă gata să îți ofere rapid ajutorul de care ai nevoie.

4.6 17 votes
Article Rating