Săptămâna trecută scriam despre faptul că deşi afară este extrem de frig, în piaţa construcţiilor se simte miros de primăvară.

După câţiva ani grei şi plini de paradoxuri, la finalul lunii noiembrie s-a semnat un acord istoric între Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcții (FPSC) şi Guvernul României. Ca să fie de bun augur, acordul s-a semnat la Alba Iulia.

Dar,până a vedea câteva dintre punctele cheie din acord, haideţi să vedem ce a făcut acest acord extrem de necesar.

Piaţa construcțiilor din România este în declin. Practic, ultimul an cu creştere în acest sector a fost 2015 (an în care investiţiile publice în construcţii au fost de 41,3 mld. lei), iar construcţiile însemnau 7,4% din PIB.

 

 

În 2016 sectorul a scăzut cu 4,8%, iar în 2017 a scăzut din nou cu 5,4% ajungând să mai însemne doar 4,6% din PIB. Atenţie!

În 2017 a fost o scădere considerabilă deşi, tot în acel an, sectorul rezidenţial a crescut cu 70%.

Ca să ne dăm seama cât de mare este ponderea investiţiilor publice în construcţii, putem să ne uităm la faptul că într-un an cu creştere extrem de mare în rezidenţial (70%), investiţiile publice au avut în continuare o pondere de 66% in total sector, iar într-un an de creştere (2015) investiţiile publice au avut o pondere de 78,5% in total sector constructii.

Până în momentul în care infrastructura din România se va mai dezvolta, consider că investiţiile publice ar trebui să aibă o pondere între 75% şi 80% în PIB-ul pe construcţii.

Trecutul ca trecutul, dar ce facem cu viitorul…

Anul 2019 se anunţă unul foarte bun pentru construcţii, cu un PIB generat între 48 mld. lei şi 58 mld. lei, ceea ce înseamnă o creştere între 20% şi 45% faţă de 2017 (conform prognozelor CNP – Comisia Națională de Strategie şi Prognoză şi IIF – Institutul Internaţional de Finanțe).

Să presupunem că sectorul va ajunge din nou la valoarea din 2015. Aici intervine următoarea întrebare: „Mai avem forţă de muncă în România astfel încât să susţinem acest nivel?”

Clar nu.

Aşa cum am scris într-un articol anterior, pentru a susţine un asemenea nivel de proiecte, am avea nevoie de aproximativ 200.000 de oameni în plus. Asta este o consecinţă a faptului că forţa de muncă în construcţii aproape s-a înjumătăţit în perioada 2009-2017, de la 600.000 de oameni la aproximativ 320.000 (excluzând munca la negru).

În cazul acesta vedeam 2 soluţii:
  1. Să readucem românii să lucreze acasă şi să fie mai aproape de familiile lor.
Din păcate este cea mai puţin fezabilă, deoarece oamenii care au plecat în afară să lucreze în construcţii s-au concentrat în ţări precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, unde venitul salarial în domeniu este undeva la 2.500 Euro (respectiv lire). Scriam în trecut că pentru a aduce aceşti oameni înapoi acasă, salariul în construcţii ar trebui să ajungă undeva la aproximativ 1.500 Euro.

 

  1. Să aducem forța de muncă din spațiul extra comunitar.
Este o soluţie viabilă! Doar că trebuie să fie reglementată mai bine. Oricât de naţionalişti am fi, trebuie să realizăm că marile puteri Europene (şi USA) au ajuns la rangul acesta cu ajutorul imigranţilor.

Cam acesta este contextul.

Acordul de la Alba Iulia

Revenind la situaţia actuală, principala ştire este că sectorul construcţiilor a fost declarat: „Sector prioritar, de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani”

Această declarare vine cu un set de măsuri care să încurajeze dezvoltarea lui. O să trecem prin cele mai importante:
  1. Creșterea salariului minim brut în construcții
Creșterea salariului minim brut în construcții la 3.000 de lei şi foarte important, cu păstrarea nivelului de impozitare la nivelul salariului minim pe economie. Această măsură legată de taxare este valabilă pe întreaga grilă de salarizare până la nivelul de 10 salarii minime pe economie.

Contrar părerii domnului Moise Guran (care spunea că este doar o măsură care va creşte taxarea şi va facilita importul de muncă din spaţiul extracomunitar), această măsură este una extrem de bine venită dacă ne dorim să „împingem” sectorul construcţiilor, deoarece:
  1. Va reuși să aducă o parte din românii care lucrează în străinătate acasă. Chiar dacă în continuare ne va fi foarte greu să convingem oamenii care lucrează în construcții în Franţa, UK sau Germania să se întoarcă acasă, totuşi avem şanse destul de mari să aducem acasă oameni care lucrează în construcţii în Italia şi Spania (salariul în construcţii este de 1.200-1.400 Euro).
  2. Va oferi constructorilor care fac contractele la „alb” un mijloc prin care să poată fi competitivi pe piața muncii. Păstrând nivelul de taxare la nivelul salariului minim se încurajează scoaterea la lumină a contractelor la negru. Cred că de pe urma acestei măsuri nu vor avea de câștigat doar companiile de construcții, ci va avea de câștigat şi statul (va creşte totalul impozitului colectat)

  1. Introducerea unei certificări profesionale pentru societățile care execută lucrări de construcții.
Practic, companiile vor fi evaluate de specialiști şi vor avea dreptul să execute sau nu, un anumit tip de lucrări. Această măsură ar trebui aplicată încă de la criteriile de calificare pentru un ofertant, astfel încât să nu mai avem cazuri de proiecte nefinalizate, deoarece s-a sublicitat extrem de mult.
  1. Actualizarea prețului contractelor cu modificările legislative apărute după publicarea unei licitații pe SEAP la care s-au transmis oferte.
De-a lungul timpului contractorii au pierdut de mai multe ori bani, deoarece între momentul ofertei şi momentul semnării contractului (câteodată chiar şi în timpul execuţiei) au apărut modificări legislative. Până acum, valoarea contractului se putea actualiza doar dacă exista o clauză de acest tip în contract.

În plus!

Ca dată de referinţă se lua data semnării contractului şi nu data depunerii ofertei. Această măsură vine cu un plus mare în zona de manoperă în construcții, deoarece actualizarea valorii se va putea face pentru toată grila salarială.

De exemplu, dacă creşte salariul minim pe economie cu 15%, toată manopera din investiţie va putea fi actualizată cu 15%. Ceea ce va duce la o competitivitate mult mai bună a pieţei din România cu pieţele din UE.
  1. Ajustarea preţului contractului
Practic, dacă se modifică preţurile materialelor pe durata unui proiect (între ofertare şi recepţie), contractori şi/sau instituţiile publice vor putea să ajusteze valoarea contractului atât în plus cât şi în minus conform datelor venite de la CNP.

Cred că asta este una dintre masurile extrem de greu de implementat, pentru că materialele de construcţii au la bază diferite materii prime şi tehnologii. Ca să fie fezabil, ar trebui să se declare pentru fiecare proiect o listă de materiale principale, iar în funcţie de variaţia preţului pentru aceste materiale să se poată ajusta valoarea contractului.

Mai rămâne să vedem cine va analiza propunerile de ajustare. ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice) va elabora metodologia.

 

  1. Obligativitatea acordării unui avans de 30% pentru lucrările cu fonduri Europene
Obligativitatea acordării unui avans de 30% pentru lucrările cu fonduri Europene şi lucrările de importanţă națională (în funcţie de disponibilitate şi la alte contracte de peste 1 milion Euro)

Aceasta este o măsură care ar trebui să scadă numărul de companii care intră în faliment şi insolvenţă, să ajute contractorii generali să-şi plătească la timp subcontractorii şi să nu mai pună o presiune financiară enormă asupra companiilor din construcţii. Să nu se mai stea noaptea cu grijă că dacă nu intră mâine banii pe ultimul decont, nu o să avem cu ce să plătim salariaţii.

În concluzie, cred că toate aceste măsuri sunt extrem de bine venite. Sunt măsuri care o să crească gradul de competitivitate şi de încredere în piaţă. Sunt măsuri care o să influențeze dezvoltarea infrastructurii în România.

Singura așteptare pe care o mai am legat de acestea, este ca ele să fie implementate în spiritul momentului care a dus la acest acord de la Alba Iulia. Eu încep să văd un răsărit de soare şi în domeniul construcţiilor.

Florin Manoloiu
Commercial and Tendering Director|eDevize